ISO 9001

ISO 9001

Sistemul de management al calitatii

În prezent, respectarea unor standarde de calitate clar definite devine din ce în ce mai importantă, cu precădere în afacerile internaționale. Printre altele, aceasta include procese continue de învățare și îmbunătățire, de servicii și capacitatea de adaptare la piețele în permanentă evoluție și la cerințele clientului.

Aceste solicitări complexe pot fi îndeplinite de un sistem QM orientat pe proces, bazat pe ISO 9001. Acest standard este deja baza pentru asigurarea și managementul calității pentru numeroase organizații în numeroase sectoare.

Un sistem de management funcțional permite structurilor individuale ale companiei să fie adaptate cu precizie pentru îndeplinirea necesităților specifice și specificațiilor clientului. Procedurile operaționale pot fi apoi proiectate cu ușurință într-un mod care asigură beneficiul tuturor părților. Grupurile țintă pentru certificarea sistemului calitatii conform ISO 9001 reprezintă o bază ideală pentru organizațiile moderne, naționale și internaționale, să își demonstreze experiența și eficacitatea. Procesele interne, responsabilitățile și competențele sunt avute în vedere, la fel ca și reglementarea procedurilor în lucrul cu clienții și partenerii de afaceri. Această serie de standarde este caracterizată prin faptul că permite aplicarea în toate sectoarele, atât în companiile axate pe producție, cât și în cele prestatoare de servicii. ISO 9001 se bucură de aplicabilitate internațională, precum și de compatibilitate cu alte sisteme de management.
 
Avantajele certificării

  • Asigurare a calității sustenabilă
  • Identificarea potențialului de îmbunătățire și economisire
  • Nivel superior de satisfacție al clienților și angajaților
  • Îmbunătățirea imaginii și reducerea riscurilor
  • Reducerea costurilor prin îmbunătățirea procedurilor
  • Competitivitate superioară
  • Îndeplinirea cerințelor specifice ale clientului


Conținutul de certificare:

  • Îmbunătățire permanentă
  • Prevenirea neconformităților
  • Reducerea variațiilor și pierderilor din lanțul de aprovizionare
  • Identificarea și monitorizarea costurilor de calitate
  • Răspunderea pentru produs și siguranța produsului
  • Asigurarea satisfacției angajatului și clientului
  • Analizarea separată a produsului și dezvoltării procesului
  • Cooperare interdisciplinară

http://www.tuv-nord.com/ro/ro/iso-9001-573.htm
sus printeaza pagina
iso-9001-573.htm
Contact
TÜV NORD Romania S.R.L.

TÜV NORD Romania S.R.L.
2 BUCHAREST, 34-36 Carol I Bd
Postal Code 020922

+4021 3150303 +4021 3110413 gspitatuv-nord.com formular de contact

COPYRIGHT 2013 TUV NORD Romania
Toate drepturile rezervate.
Member of TÜV NORD GROUP.

Istorie Structura personal
Servicii industriale Due diligence Certificare sisteme